Vis.

o camera întunecoasă
lumina crapă printre geamuri,
miros de praf e pretutindeni.

pereți cojiți de frumusețe,
ce-ți ustura încetul ochii,
te-arunca într-o mare...de tristețe.

el sta retras în coltul sau
pierdut în gânduri negre,
când deodată gemăt scurt
vibrează printre stele.

lumina nopții îl înconjoară,
o umbra de lumina creste...

ii vede chipul alb ca luna
și ochii negri-i strălucesc...

se pierde-n frenezie
și patos de neconceput,
o sfâșie dintr-o mișcare,
cu doar un dulce mic sărut.

pereți murdari de-un roșu prea aprins,
trezesc în el dorința de-a ucide.

cu ochi de demon se arunca
în sufletul ei pur
ii sfâșie cu totul trupul,
lăsând un gol în urma lui.

doar umbra fetei mai rămâne
și trupul ei odată întreg.

vărsând petale insângerate,
stropea podeaua mlădios
și-un ultim scâncet trist s-aude
din trupul ei mult prea frumos...